vineri, 20 mai 2011

LECTIE (ACTUALIZATĂ) DE GEOLOGIE


Am pornit în viaţă cu un bagaj de cunoştinţe pe care l-am aflat din manuale sau din discursurile distinşilor noştri profeşori. Pe parcursul vieţii, ne-am astâmpărat dorinţa de cunoaştere şi de informare din diverse surse: lucrări, media, publicaţii on-line.
Este necesar să facem acest lucru permanent pentru ca SĂ CUNOAŞTEM, SĂ ŞTIM, iar bagajul nostru de informaţii să nu fie unul învechit, ''depăşit'', să fim în pas cu lumea şi cu Universul.


LECŢIE (ACTUALIZATĂ) DE GEOLOGIE


Nucleul Pământului este într-un proces simultan de topire şi întărire din cauza circulaţiei căldurii înspre şi dinspre mantaua solidă, potrivit cercetătorilor.
Descoperirea ar putea ajuta oamenii de ştiinţă să înţleleagă în ce mod s-a format nucleul Pământului şi în ce fel generează acesta câmpul magnetic al planetei, potrivit Mediafax.
Nucleul Pământului este format din fier solidificat, fiind acum de mărimea aproximativă a Lunii. Această "minge" este înconjurată de un strat foarte dinamic format în cea mai mare parte dintr-un aliaj de nichel şi fier în stare lichidă, urmat de mantaua cu o consistenţă foarte vâscoasă şi scoarţa solidă de la suprafaţă.
De-a lungul a miliarde de ani, Pământul s-a răcit dinspre interior spre exterior, fapt ce a dus la solidificarea nucleului de fier. Miezul Pământului creşte cu o rată aproximativă de 1mm pe an.
Folosind noul model de simulare computerizată, împreună cu date de seismologie, Dr. Mound susţine că fluxul de căldură dinspre nucleu spre exterior variază în funcţie de structura stratului suprapus peste manta. În unele regiuni, această variaţie este suficient de mare pentru a forţa căldura să se întoarcă înapoi în nucleu, cauzând topirea în acel loc.
Simularea arată că în regiunile active seismic, cum este Centura de foc a Pacificului, când plăcile tectonice sunt în curs de subducţie, răceala plăcilor oceanice din partea de jos a manTalei trage foarte multă căldură din nucleu.
În schimb, în regiuni din Africa şi Pacific, unde nivelul de jos al mantalei este mai fierbinte decât media, este degajată mai puţină căldură dinspre nucleu.
Conform acestei teorii, deşi miezul Pământului este într-un proces continuu de întărire şi creştere progresivă, ar exista regiuni în care nucleul se topeşte de fapt, demonstrând faptul că procesul de solidificare nu este unul uniform.


Foto şi inf. preluate de pe site-ul Realitatea.net

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu