Epitaf pentru floarea de mac

Vara aceasta fierbinte şi lungă
mă pune pe gânduri.
Să nu ne-ajungă
blestemul iernii
pe care am hulito!
Iarba pârjolită
strigă în urma mea
cerşindu-mi umbra.
Scriu câteva rânduri
cu inima strânsă şi vlăguită
ca o floare de mac
într-un câmp de ciulini
uitat de ploi şi de lume.
Mă feresc de mărăcini
şi totuşi gleznele mele
sângerează uşor.
Nici un nor,
nici măcar unul!
Cu disperare am iubit
Această vară cu florile ei
de aur şi de lumină
şi acum din disperare
încerc să le acopăr cu trupul meu
scut peste grădină
şi peste câmpiiile de mac.
Nu mai ştiu ce să fac
şi cum să strig ploaia
care nu mai vine !
Încep cu lacrimile mele
calde şi grele.
Le las să cadă pe pământul crăpat.
sinistră hartă!
Canioane seci taie pământul
devenit pulbere şi praf.
Cu degetele umezite-n lacrimi,
scriu un epitaf
pentru toate florile
trecute prea devreme
dar mai ales pentru floarea de mac!
Nu mai ştiu ce să fac!
Nu mai ştiu ce să fac....!