..''Când au ajuns la ultimul şir de castani, soarele pierise prin frunzişul des, ca o nălucă, şi lumina zilei devenea tot mai slabă, semn că înserarea venea tiptil, strecurându-se prin tufişuri şi apoi luând prin învăluire oraşul obosit de forfota zilei, trăgea după ea noaptea, ca o cortină de catifea neagră încărcată de diamante, iar luna ca o perlă uriaşă, împodobea vălul negru cu strălucirea ei.
Luminiţa mergea alături de el fredonând un refren.
- Cânţi? o întreabă bărbatul cercetător.
Confirmarea a venit cu o singură mişcare a capului în timp ce ea continua să fredoneze. Bărbatul se frământa înlăuntrul său încercând să afle versurile şi ea îl chinuia continuând să fredoneze mut.
- Unele inimi sunt diamante / altele inimi sunt de piatră... De fapt, versurile sunt mai melodioase în limba engleză... Şi se porni să cânte încet, ca pentru ea: Some hearts are diamonds / some hearts are stones...
Bărbatul a simţit un nod în gât şi n-a mai zis nimic. Luminiţa şi-a sfârşit versul şi a ridicat ochii spre cer.
- Vezi steaua aceea prealuminoasă? Aceea este inima mea!
Apoi şi-a întors brusc privirea spre el. Ochii ei parcă îl întrebau: „– Dar inima ta?!”
Răspunsul lui n-a venit. S-a auzit doar zgomotul asurzitor al unei maşini traversând ca un bolid de curse strada din faţa parcului....''
din romanul ''Trandafiri sub zăpezi''
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu