Minunea mea....de ce mă pedepseşti..?

Am pierdut un prieten drag. De fapt refuz să cred că l-am pierdut pentru totdeauna. Poate doar a vrut să mă pedepsească pentru că în ultimul timp, compleşită de probleme şi de gânduri, am uitat să-i ofer mângâierea şi alintarea de care avea atâta nevoie. Un sufleţel drag, o inimioară arzând, o atingere uşoară şi câteva sunete neînţelese de mintea noastră dar tălmăcite de inimă. Cinci zile şi cinci nopţi încheiate au trecut fără el. ''MUTZU'', aşa îl chemam, aşa îl alintam mereu şi el răspundea ca un copil nevinovat şi prea cuminte, clipind rar- un gest incredibil pentru specia lui şi extrem de înduioşător pentru noi ceilalţi. Bătaia pleoapelor lui semăna mai degrabă cu un ''morse'' mimat prin care micul meu prieten se străduia să transmită un răspuns, un mesaj, o dorinţă. Şi tot astfel mulţumea, însoţind acest gest special cu un altul, delicat, în care lăbuţa lui mică se ridica întrun gest frumos de mulţumire. Ochişorii lui rotunzi şi blânzi îmi păreau incredibil de frumoşi şi-i spuneam mereu:''Tu eşti cea mai frumoasă pisică din lume!!! Răsplata pentru aceste cuvinte sincere şi măgulitoare erau aceleaşi sunete neânţelese, dar drăgăstoase urmate de un gest frumos de alint în care îmi învăluia glezna picioarelor cu blăniţa lui moale şi caldă. Dar dacă MUTZU nu mai este? Pe blăniţa lui fină deseori lacrimile mele s-au aşezat ca nişte boabe de rouă iar bucuriile mele au trecut valuri-valuri de mângâieri peste căpşorul lui frumos cu ochi limpezi, strălucitori! De ce m-a pedepsit atât de aspru?! Vreau să cred că gestul lui copilăresc de răzbunare se va sfârşi curând şi că dispariţia lui subită nu este de fapt răutatea sau gestul condamnabil al vreunul vecin nesăbuit. Mă întrebam uneori dacă acolo sus, în ceruri, Dumnezeu are loc şi pentru aceste fiinţe gingaşe, drăgăstoase, minunate care cer atât de puţin dela noi. În disperarea mea, căutam să aflu dacă în destăinuirile sale băieţelul privilegiat care a ajuns la Dumnezeu şi apoi s-a întors la cei dragi, a găsit în Raiul promis celor vrednici, pe aceşti priteni dragi, necuvântătoare, care ne bucură şi ne îmbogăţesc viaţa. Răspunsul încă nu l-am aflat. Eu încă mai sper....!