TIMIDE INCEPUTURI

Rătăcesc prin pădurile tale.
Din cărare
Mă pierd, cu voia mea,
Ademenit de păsări cântătoare,
Şi văd în luminişuri
Fluturii iubindu-se, roiuri, roiuri,
Într-un ameţitor dans diurn.
Grăbite stoluri
De păsări călătoare
Îşi lasă umbrele în urma lor ,
Lepădându-se de ele ca de o povară .
A câta oară
Nostalgic dor
Mă-ncearcă !

Nu-i nicio barcă
Şi nici măcar un lac
sclipind în soare ,
dar e atâta binecuvântare
în firul ierbii care creşte
în frunza care mâgâie lumina ,
că mi-e teamă să plâng
de atâta fior,
de atâta dragoste şi dor,
ca nu cumva lacrimile mele ,
reci şi poate grele ,
să se spargă de pietre şi să rupă
sfinţenia acestei clipe muritoare.

Ridic ochii umezi spre soare
Şi mă ameţeşte lumina lui,
Caldă, orbitoare…!
Se-nvârt în jurul meu copacii
Şi mă prind în dansul lor nebun!
Călătoresc în timp sau mi se pare?
Ca într-un vârtej de lumină
Mă regăsesc într-un tablou postum
Cu frunze ruginite prea devreme
Amestecate cu umbre de păsări
Şi cu aripi de fluturi.
Timide începuturi
De toamnă!

BALADA

Baladă toamnei

Căutam firul de aur din frunzele tale
Să-l deapăn cu dragoste şi cu răbdare

Să-l dau păsărilor dis de dimineaţă
Ca să ţeasă
O pânză mare
Cu faţa spre soare
Să-tind panza cea mare
Şi aurie peste copacii tăi
Şi peste toate câmpiile tale.
Şi apoi un fir de borangic
Să îl tes în spic
Şi peste spicul de grâu
Să-l fac râu
Să curgă.
Să-l ajungă
Doar lacrima norului,
călătorului
şi alintul vântului.
Să dau gândului
Descântec curat.
Binecuvântat
Să fie rodul tău bogat
Toamnă mănoasă!
Toamnă frumoasă!

Ţi-am făcut strai de aur şi de borangic
Ţesut cu dragoste în spic!

pRO NATURA

Parcul Natural Bucegi

Cheile Bicazului

Cozia

Ceahlău

Munţii Rodnei

Munţii Călimani

E-atâta frumuseţe în jurul nostru că dacă nu vrei sau nu şti să o vezi, e ca şi cum ai trăi degeaba!

O spun de fiecare dată cu tărie, cu glasul inimii pe care n-o poţi opri să ceară şi cu încăpăţânarea ochilor pe care nu-i poţi opri să vadă minunile pe care NATURA, în toată splendoarea ei ni le dăruieşte din plin.
Să fim bucuroşi şi să ştim să mulţumim cum se cuvine atunci când unii dintre noi, cu dăruire şi curaj, cu perseverenţă şi poate cu ceva mai mult noroc, reuşesc să ne dăruiască aceste frumuseţi în imagini superbe, în colaje fotografice, în montaje video, documentare, albume de colecţie. Fotograful DAN DINU, iniţiatorul proiectului ''România sălbatică'' este unul dintre aceşti înverşunaţi căutători de comori'' vii.

''Cele mai sălbatice şi spectaculoase locuri din cele 13 parcuri naţionale ale României şi din rezervaţia Biosferei Delta Dunării'' pot fi descoperite şi admirate într-o expoziţie fotografică în aer liber în Parcul Herăstră din Bucureşti. Sper din tot sufletul ca această expoziţie să ajungă şi la Sibiu!

Vă invit să vă răsfăţaţi privirea şi să vă umpleţi sufletul de frumos!

(imaginile au fost preluate de pe site-ul România sălbatică)

O femeie frumoasă, un artist interpret excepţional, un om sensibil, minunat, o regină a muzicii uşoare româneşti.
O recunoşti după flacăra din inima ei care arde ca o lumină strălucitoare copleşind publicul.

Am ascultat-o cu drag într-o seară de octombrie. Aceeaşi emoţie şi acelaşi drag mă încearcă de fiecare dată când îi aud cântecele.

RESEMNARE

Într-o lume dezlănţuită, rebelă,
Nu mai e loc pentru visele mele.
Vise de cristal, fragile, cuminţi,
Vise de flori, delicate..
cioburi printre stele,
petale spulberate!

Alerg printre gândurile mele
Ca un împătimit căutător de comori.
Şi caut cu disperare
în mintea şi-n sufletul meu...
Şi caut cu resemnare,
Ceva ce ştie doar Dumnezeu!

VISUL FLORII DE MAC

Acolo unde muntele sărută cerul pe nori

foto. Tribuna

Acolo unde muntele sărută cerul pe câte un nor, ca şi cum i-ar săruta pleoapele...

Acolo unde pasul tău, călătorule dornic de drum, nu poate să ajungă, ajunge gândul tău-călător în timp.
Te hrăneşti cu imagini care sunt neâncăpătoare de atâta frumuseţe şi dorul tău de ducă îţi aprinde sufletul şi te arde mocnit.
Şi când simţi că nu mai poţi de atâta dor, te rupi de lumea aceasta dezlănţuită - sau prea înlănţuită de oraş, şi evadezi acolo unde liniştea copacilor şi susurul apelor de munte devin casa ta şi muzica pe care nu te mai saturi s-o asculti!
E-atăta frumuseţe în jurul nostru că dacă nu vrei sau nu şti să o vezi, e ca şi cum ai trăi degeaba!

Omul şi muntele se aseamănă, dar cu deosebirea că prin munţii săi pământul încearcă să se ridice la cer, pe când prin oameni, cerul coboară pe pământ.

W. Shakespeare.

Transalpina, drumul naţional aflat la cea mai mare altitudine din România (2.145 m în Pasul Urdele), şosea care încă din timpuri vechi lega Transilvania de Oltenia şi care a dat naştere a numeroase legede. Transalpina nu se numeşte doar aşa, pentru că alte trei denumiri sunt legate de acest drum aflat în "creierii munţilor": DN 67C, "Drumul Regelui" sau "Poteca Dracului", tot patru fiind judeţele pe care acesta le taie: Alba, Sibiu, Vâlcea şi Gorj.

Transalpina, "Drumul Regelui", DN 67C şi "Poteca Dracului" denumesc, toate, acelaşi drum. Cel mai înalt din ţară ce poate fi traversat cu maşina. Pe aici au trecut oierii, din Mărginimea Sibiului, împreună cu oile lor, spre Oltenia, ei fiind cei care i-au pus numele cărăruii prăpăstioase şi prea puţin prietenoase pentru cai, "Poteca Dracului". Pe aici se spune că, în timpuri şi mai vechi, au trecut şi romanii în drumul lor spre capitala Daciei, potrivit unor surse acesta fiind "coridorul IV strategic roman".
"Drumul Regelui" nu a fost bătut doar de piciorul legiunilor romane, al păstorilor şi al turmelor lor, pentru că, potrivit altor surse, şoseaua a fost construită şi pietruită de germani în timpul primului razboi mondial, pentru ca, în perioada interbelică să fie reconstruit şi inaugurat de însuşi Regele Carol al II-lea. Reabilitarea drumului nu s-a oprit însă aici, pentru că el a fost reabilitat în timpul celui de-al doilea război mondial, când germanii aveau nevoie de această cale de acces din motive militare, Transalpina fiind, apoi, prea puţin întreţinută.


Aceste informaţii şi multe sfaturi pentru o excursie reuşită le aflaţi pe site-ul http://www.tribuna.ro/