vineri, 16 decembrie 2011

DAR DE CUVANT SI DE SUFLET


























Imagini de la lansearea volumului / Sala ARTE, Biblioteca Judeţeană ASTRA, Sibiu




În prag de sfinte Sărbători Daniela Ghigeanu ne face un dar minunat, DAR DE CUVÂNT ŞI DE SUFLET.
Volumul de poezii "JOC DE ÎNGERI ŞI COPII" se adresează în primul rând lor, copiilor,
acestor îngeri pământeni cu aripi nevăzute de fluturi şi de gâze, care au în ei sâmburele înţelepciunii şi acesta creşte şi rodeşte neâncetat:

''Numai cel ce aude cu sufletul se poate încânta de concertul dat de greier şi de izvor'' Ştefan 14 ani

''Inima bate, bate până se stinge, că inima e ca lumânarea şi dacă tu crezi în Dumnezeu, El ţi-o aprinde din nou în cer''Claudia, 9 ani.

Lor acestor suflete luminoase li se adresează în primul rând cartea
Dar nu numai lor, ci nouă tuturor.
Trăim cu emoţie şi bucurie, cu nostalgie şi frumoasă aducere aminte COPILĂRIA.
Ne prindem în jocul acesta frumos în care se contopesc şi se armonizează OMUL-NATURA-UNIVERSUL.
Totul este chemare, invitaţie la JOC nevinovat şi inocent, vesel şi optimist.
M-aş juca ce m-aş juca
Cu o frunză aurie,
Aş sufla uşor din ea
Îngânând o ciocârlie.
Poezia este uneori o invocaţie a îngerului său ocrotitor
Îngerul care tace
Vrea să se joace
cu umbra mea.
.........................................................................................
Artisul plastic Daniela Ghigeanu îşi ilustrează propria carte cu O frumoasă galerie de tablori personale.

Din sufletul ei preaplin de frumos împarte frumuseţe şi dragoste de viaţă

Trăieşti cu bucurie şi cu exuberanţă fiecare moment şi-ţi doreşti din tot sufetul şi din toată inima să dăruieşti mai departe această bucurie!
Mulţumim Daniela!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu