miercuri, 9 mai 2012

HOWARD CARTER: Calatorie în timp:


Cu un logo original, artistic şi foarte expresiv ne invită azi GOOGLE, să facem o călătorie virtuală ca să-l cunoaştem, să ne amintim şi să-l omagiem pe cel care cu perseverenţa cercetătorului dar şi cu patima înfocată a căutătorilor de comori, a scos la lumină tezaurul unei civilizaţii care prin monumentalitatea construcţiilor va străluci mereu în constelaţia marilor Imperii. 
HOWARD CARTER, arheolog şi egiptolog britanic, este celebrul descoperitor al mormântului faraonului Tutankhamon, deschizând lumii încă o poartă spre adevărul istoric sau măcar o fereastră spre CUNOAŞTERE.



Momentul culminant al acestei teribile descoperiri s-a pertrecut în seara zilei de 25 noiembrie, când la lumina tremurândă a lumânării, s-a conturat un amestec surprinzător şi ciudat de obiecte.

 Camera interioară avea aproximativ 8 metri lungime şi 3,60 metri lăţime, pereţii fiind acoperiţi cu tencuială albă.

 Mumia regală purtând masca ei de aur, a fost închisă în trei sarcofage: unul de aur şi două de lemn aurit
Un număr impresionant de obiecte(un tron de aur, alimente conservate, buchete de flori, vaze de alabastru, paturi în formă de animale, bijuterii, scaune, cufere cu haine şi articole de toaletă) se amestecau, sporind suspansul şi ineditul mementului.




Arheologul a murit de ciroză hepatică în anul 1939, la 17 ani de la descoperirea mormântului renumitului faraon şi a lăsat lumii un tezaur inestimabil de culzură şi civilizaţie antică

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu