DE ZIUA LUI...

Mă încearcă un sentiment dureros acum că am lăsat să trecă ZIUA LUI fără să-i citesc versul dulce, romanţios dar i-am trimis gânduri frumoase şi liniştitoare pentru odihna lui între stelelele universului şi pentru lumina lui din LUMINĂ.
Mi-e dor în fiecare zi de poezia lui când lină şi clară ca un râu de munte când zbuciumată şi învolburată ca o mare dezlănţuită.
Mi-e dor de zilele copilăriei şi mai apoi ale adolescenţei când auzeam versul lui fermecător la fiecare zi aniversară, măcar pentru un ceas, în rostirea gravă sau odihnitoarea a unor nume de seamă ale scenei româneşti: Ion Caramitru, Ovidiu Iuliu oldovan, Valeria Seciu şi alţiiUnii dintre ei au urcat drumul Luminii, petrecându-se cu Luceafărul nepieritor.
Erau momente înălţătoare pentru mintea, inima şi sufletul românesc înzestrat cu ''cea mai înaltă spiritualitate''
Nu vă este dor de poezia lui plină de sens şi de sensuri, netăinuite şi neîntinate?
Şi-atunci îmi spun oful şi durerea cea mare prin vorbele personajului meu.
(Nu judecaţi nimic până nu înţelegeţi totul):



UNOR FALŞI POEŢI CONTEMPORANI

Cum îndrăzniţi să faceţi umbră
voi falşi, închipuiţi poeţi,
pe-acest pământ sfinţit de veacuri
de ctitori şi letopiseţi.

E blasfemie şi ruşine
al vostru vers mucegăit,
vulgar ca o femeie despuiată
şi rece, ca o stâncă de granit.

Vino, degrabă, Eminescu
tu, dintre stele să te-arăţi,
să-i faci praf purtat de vânturi,
şi să-i spulberi dintre cărţi.

Să nu-i laşi să mai întine
limba noastră românească,
sfântă şi apostolească,
Dumnezeu s-o ocrotească!


""""""""""""""""""""""

De ziua lui atăta dor mă-ncearcă
De versul lui frumos, mângâietor
De parc-aud în trestii mari plutind o barcă
Şi văd al lunii chip strălucitor
..........................................................................................................................