joi, 5 mai 2011

ENERGIA UNIVERSALĂ = ENERGIA UNIVERSULUI =" ENERGIE LIBERA"

Ne complicăm prea mult existenţa şi aprofundăm domenii şi direcţii care ele însele sunt complicate, abandonând uneori sau riscând eşecuri.
Totul este atât de simplu încât se ascunde în spatele ochilor.....
Când ochiul minţii va fi pregătit să vadă va vedea lucruri de care unii se vor minuna iar alţii vor şti să se bucure.
Universul care ne găzduieşte ne-a oferit '' confortul'' de care aveam nevoie pentru un trai liniştit, paşnic, lipsit de griji, sub semnul IUBIRII, armoniei, echilibrului.
Creaţia divină tindea spre perfecţiune în momentul în care totul s-a prăbuşit datorită omului nemulţumit, nesupus, nerecunoscător.

O vieţuire paşnică, normală, firească nu înseamnă desigur o limitare a capacităţilor şi posibilităţilor umane dar presupune o căutare, o acceptare şi o abordare la fel de de firească, lipsită de excese a ''ofertei'' imediate pe care Universul de lângă noi, parte a Macrouniversului o desfăşoară în jurul nostru, pretutindeni şi atât de aproape!
Cei care au ponit de la simplitatea lucrurilor mari pe care le-au ''preluat'' şi adaptat necesităţilor imediate, fără exagerări, au obţinut rezultate impresionante.
Dar ce păcat şi ce folos când tot ce dăunează unor planuri sau proiecte ''globale''
trebuie ascuns sau dat uitării!

(((((((((((((((((())))))))))))))))))






NICOLAI TESLA
a fost inventator, fizician, inginer mecanic şi inginer electrician american de origine sârbă. Tesla este considerat ca fiind unul dintre cei mai mari oameni de ştiinţă ai sfârşitului de secol 19 şi începutului de secol 20.
Invenţiile, precum şi munca teoretică ale lui Tesla au pus bazele cunoştinţelor moderne despre curentul alternativ, puterea electrică, sistemele de curent alternativ, incluzând sistemele polifazate, sistemele de distribuţie a puterii şi motorul pe curent alternativ, care au determinat cea de-a doua Revoluţie Industrială.
Una dintre cele mai importante invenţii ale sale este generatorul de curent alternativ, contribuind de asemenea la construirea hidrocentralei de lângă Cascada Niagara.
Amprenta lui Tesla poate fi observată în civilizaţia modernă oriunde este folosită electricitatea.[formulare evazivă] Pe lângă descoperirile sale despre electromagnetism şi inginerie, Tesla este considerat un pionier în domeniile roboticii, balisticii, ştiinţa calculatoarelor, fizicii nucleare şi fizicii teoretice. Tesla considera cercetarea diferitelor întrebări ridicate de către ştiinţă drept cea mai nobilă metodă de îmbunătăţire a condiţiei umane cu ajutorul principiilor ştiinţei şi progresului industrial şi una care să fie compatibilă cu natura.
sursa: WIKIPEDIA

În 1890, Tesla revoluţiona tehnica cu invenţiile sale: motorul electric cu inducţie, radiotelegrafia, telecomanda prin unde radio, lămpile fluorescente şi în special curentul electric alternativ (pentru promovarea căruia, sprijinit de George Westinghouse, a dus o adevărată luptă cu Thomas Edison, partizanul curentului continuu) şi transmiterea de energie prin atmosferă, fără cablu. Era tehnologiei moderne a fost iniţiată de spiritul vizionar al lui Nikola Tesla, omul căruia îi datorăm stadiul actual al dezvoltării omenirii.
Într-o conferinţă susţinută la American Institute of Electrical Engineers din New York pe data de 20 mai 1891, Tesla spunea: “Ne putem imagina o energie curată, ieftină, disponibilă în cantitate mare, care să ne descotorosească de poluare şi care să ne dea speranţa de a trăi într-un mediu în care civilizaţia umană să se poată bucura de o reală înflorire. Această energie există şi a fost identificată de nenumărate ori în istoria umanităţii sub diverse denumiri … Spaţiul dintre atomi nu este vid, ci plin de energie, a cărei natură este încă subiect de discuţii. Concentrarea sa este extrem de ridicată, de ordinal a 5.000 kWh / cm³. Este perceptibilă doar dacă este pusă să interacţioneze cu câmpuri electromagnetice sau cu materia. În cazul din urmă ea este originea acceleraţiei gravitaţionale. Omul ştia cu multă vreme în urmă că materia provine dintr-o substanţă primordială, un câmp subtil şi vast, dincolo de orice imaginaţie: eterul fotofor (gr. phos – lumină, pherein – care poartă, transportă) şi asupra căruia acţionează Prana cu energie creativă dând viaţă lucrurilor şi fenomenelor într-un ciclu etern. Această substanţă primordială accelerată în infinite turbioane se transformă în materie brută, iar când forţa se diminuează mişcarea dispare şi materia revine la starea sa iniţială.”
În 1892 Tesla spunea: „Energia electrică este prezentă peste tot în cantităţi nelimitate şi poate conduce toate maşinile din lume fără a fi nevoie de cărbune, petrol sau gaze ...”. Acesta este adevăratul concept de energie liberă.



sursa>http://www.energobiologie.ro/index.php/Energii/Nikola-Tesla-Automobiul-alimentat-cu-energie-libera.html

Probabil vom recunoaşte şi vom conştientiza aceste adevăruri simple atunci când vom realiza că posibilităţile şi soluţiile care le compensează azi în mod voit şi impus se vor fi epuizat.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu