Pe marginea lumii se odihneşte soarele, copil obosit cu picioarele răcorindu-se în apa sălcie a mării..De fapt soarele nu era soare! Era un trandafir perfect şi razele lui creşteau din petale şi ţeseau în jurul lui o aură de lumină sidefiu-sângerie.Oglinda mării, netulburată şi nemişcată, răstoarnă apele de sus ca într-o clepsidră a timpului fără de timp şi fără de sfârşit.
Nu e nici barcă nici vapor, nici ţipăt de pasăre....E doar o scoică uriaşă, poleită, prinsă în oglinda de ape şi de linişte ca într-o banchiză de ghiaţă...În ea se odihneşte asemeni unui melc uriaş într-o cochilie răsturnată, o nimfă cu părul despletit iar trupul ei sidefiu ca o perlă, întoarce lumina, ultima zvîcnire a soarelui înainte de apus, şi o aruncă într-un evantai de raze care se sparg şi cad pe luciul nefiresc al apei prefăcîndu-se în cioburi de lumină....!
........................................................................................................................................
G-M H.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu