TOAMNĂ SIBIANĂ

Pare trist oraşul mângâiat de ploaie
Cu mâini umede şi reci.
Ploaia te-nţeapă şi vântul te taie
Ca o sabie.
În colţul unei case vechi,
Sub streaşina ce stă să se prăvale,
O vrabie,
Răvăşită de ploaie şi frig
Îşi scutură penele ude.
Poţi să strigi că nimeni nu te-aude!
Zgribuliţi ca şi vrabia,
Oamenii se pierd în umbrele mari.
Stropii grei se lovesc de pietrele tari
Şi se sparg.
Vezi fluturând un catarg
Şi aştepţi să apară din valuri corabia...
Drapelul albastru ţintuit cu stele,
Sfidează porumbeii adăpostiţi sub streaşini grele.
În tobe mari, ploaia bate un ritm cadenţat.
Aproape s-a înserat!
Ce ciudat! În miez de zi,
Pieţele şi parcurile sunt pustii.
Copacii îşi plâng goliciunea!
Schimonosite de ploaie şi dor,
Florile se-mbolnăvesc şi mor..
Din trunchiul bolnav şi bătrân
Toamna şi-a făcut şevalet
Şi amestecând bronzuri din cele mai fine,
Pe acorduri joase de menuet,
Pictează!
Superb tablou! Puţin cam trist,
Şi chiar de pare pesimist.
Mai este loc de crizanteme
Şi de.....poeme!.

G-M H.