marți, 16 octombrie 2012

RECENZIE LA VOLUMUL DE POEZII

Dorul de mare din Poemele unei fete-margarete





Dorul de mare din Poemele unei fete-margarete
Volumul de poezii “Ca marea şi sufletul meu” ne povesteşte despre mare ca despre o stare specială de spirit. Poeta Marga Dor ( Gabriela Haşegan) are un suflet bogat şi plin, ca un miez de vară. Marea o inspiră, o trezeşte şi o însufleţeşte pe poeta cu nume de floare.
Fiecare poem îndeamnă la o reverie, la o introspecţie profundă, este ca o scufundare într-un atol de corali, ca o explorare fantastică a unui gheţar din străfundurile subconştientului. Poeta pendulează între stările de dor, visare, beatitudine şi extaz, în faţa minunilor lumii, care i se revelează treptat. Apoi redescoperă dulcea mirare a copilului la contactul cu magia iernii, unde fulgii de nea valsează, iar zăpezile cad uşor ca nişte “aripi pufoase de îngeri”.
Un simbol îndrăgit de autoare este clepsidra. În poemul “Clepsidra” porneşte de la fascinaţia zăpezilor, “templul de lumină” cu “coloane de marmură neagră ” formează o clepsidră, iar în loc de nisip avem zăpezi, apa se transformă mereu, fiind o stare de spirit în mişcare continuă: “Zăpezile de jos, ca un carusel frumos/ au urcat înapoi în cer./ Totul e efemer!/ Doar zăpezile se întorc mereu”.
Stelele sunt “curgătoare”, nu “căzătoare”, ele par nişte cristale lichide, care unite formează “o mare de stele curgătoare” (“Drumul stelelor curgătoare”).
Natura în transformare, iată ce o frământă pe autoare, trecerea timpului peste munţi, păduri, câmpii, ape, stele , flori şi nori. Ea ar vrea să facă o minune ca să ţintuiască timpul în loc, să-l cristalizeze. Şi în cazul imortalizării florilor de mac, atunci când seceta pârjoleşte câmpul “uitat de ploi şi de lume”, poeta scrie cu degetele umezite în lacrimi un epitaf, o rugăciune ca o litanie salvatoare pentru “florile trecute prea devreme” (“Epitaf pentru floarea de mac”).
Iubirea este prezentă în fiecare poem, ea însoţeşte versurile cu acordurile sale calde şi luminoase şi umple cămara inimii delicate a autoarei, care îşi doreşte cu ardoare să transforme lumea, lucrurile şi fiinţele ca într-un vechi descântec (“Un potop de iubire”). Ea trece de la disperare la speranţă, de la nostalgie la resemnare, strigătul ei răzbate furtuna mării şi vijelia iernii, ca o rugă pentru omenire, pentru sufletul pământului (“Rugă”).
Lumina este sacră pentru autoare, care o percepe ca pe binecuvântarea soarelui, aura omului, rugina pădurii, strălucirea stelelor, sclipirea cascadei. În poemul ”Iluminare”, autoarea creionează lumina sufletului, nevăzută şi vindecătoare, iar în poemul “Cuvinte” ne invită să ne “hrănim sufletul cu Lumină, să facem din el o grădină”: ”Omule bun, omule frumos,/ dă minţii tale gând curat şi sănătos/. Omule drag, omule călător prin această lume,/ Fă din toate o rugăciune,/ca să poţi fi tu însuţi/ Lumină, iubire, zbor”.
În poemul “Exerciţiu de meditaţie”, poeta meditează la Lumina din cerul înalt, pe care o culege şi o revarsă peste ochi şi peste inimă, într-un gest ritualic, ca o binecuvântare, unde sufletul devine stea, iar trupul îşi pierde forma, cuvântul devine Lumină!
În poemul “Există un loc în care”, asistăm la o alchimizare a soarelui într-o feerie de culori şi emoţii înalte: “Soarele fierbinte, dogoritor,/ se preface în aur./ Din curcubeu, culorile picură încet/…Din această alchimie divină/ se naşte o inimă mare./ Un nou SOARE…” .
Autoarea pare să se joace tot timpul, fiind amuzată şi uimită de ceea ce descoperă în incursiunile sale, abandonându-se total cerului, mării şi zăpezilor . Ea invită cititorul la un voiaj fantastic, în lumea albastră şi pură a oceanului, printre roiurile de stele sau în oraşul copilăriei sale, Sibiul. Oraşul romantic, cu iz burghez, cu acorduri de pian ce răzbat prin ferestrele clădirilor de odinioară, pe când foşneau rochiile de mătase la baluri, când domnii mai purtau încă garoafe la butonieră, iar străzile te întâmpinau şi te îmbiau să le colinzi la lumina felinarelor (“Piaţa Mare”).
Toamna trezeşte în sufletul autoarei stări de nostalgie, de regret şi de tristeţe, ca un recital de soprană în faţa unei săli pustii.
Marea este “Frumoasă ca o mireasă,/ şi cuminte ca un copil adormit,/ cu somnul vegheat de îngeri,/ cu aripi albe de pescăruşi” (“Vis”).
Algele şi peştii exotici stârnesc imaginaţia cititorului, care este invitat să exploreze grădina apelor, de o “frumuseţe ispititoare”.
Volumul de poeme abundă în imagini luxuriante şi preţioase, într-o explozie a simţurilor, unde miresmele marine şi cele de fructe şi de frunze uscate se împletesc cu sunetele harpei, viorii şi pianului, unde atingerile suave şi blânde ale naturii desfată memoria tactilă şi afectivă a fiinţei umane, în timp ce pe un ecran panaromic interior se derulează zeci de scene fantastice, odată cu rotaţia anotimpurilor, mai lent sau mai repede după bătăile inimii. Mierlele, ciocârliile, fluturii, valurile, delfinii, vântul, frunzele, păsările, râurile, îngerii şi fulgii de nea îşi execută cu eleganţă partiturile în decoruri mirifice, scăldate de lumina divină a Creatorului şi de infinita iubire a autoarei.
Totul e simplu şi complex, în acelaşi timp, firesc şi aşezat, pare să curgă natural, dar ochiul sensibil şi intuiţia fină a poetei surprinde esenţialul la fiecare scenă, în fiecare poem, ca într-un stop-cadru care capturează o stare de spirit, un moment unic şi inefabil. Aşa este clipa deschiderii inflorescenţei unei margarete, pe care dorul de soare, de lumină şi de iubire o cheamă de fiecare dată să-şi dăruiască micul ei recital de frumuseţe celor care vor şi pot să simtă această splendoare. 


12 octombrie 2012                                  DANIELA GHIGEANU


MULŢUMESC DANIELA, SUFLET FRUMOS ŞI LUMINOS CA SOARELE MEU!

http://picaturidelumina.wordpress.com/2012/10/15/fotografii-de-la-lansarea-cartii-ca-marea-si-sufletul-meu-de-marga-dor-gabriela-hasegan-la-biblioteca-astra-din-sibiu-12-octombrie-2012/

http://www.armoniiculturale.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2753:daniela-ghigeanu-dorul-de-mare-din-poemele-unei-fete-margarete&catid=299:critic-literar&Itemid=53

http://costyconsult.wordpress.com/2012/10/15/dorul-de-mare-poezia-marea-mireasa-si-floarea-de-mac/
Totul este atât de simplu încât se ascunde în spatele ochilor şi nu se mai vede decât atunci când sufletul va vedea şi mintea va înţelege!





Într-o lume dezlănţuită, rebelă,
nu mai e loc pentru visele mele?
Vise de cristal, fragile, cuminţi,
vise de flori, delicate..
cioburi printre stele,
petale spulberate!

Alerg printre gândurile mele
ca împătimitul căutător de comori
şi caut cu disperare,
în mintea şi-n sufletul meu
şi caut cu resemnare,
ceva ce ştie doar Dumnezeu!

Ca Marea,
sufletul meu!

Aşa începe volumul personal de poezii lansat într-o seară frumoasă de octombrie, într-un loc drag sufletului meu, alături de colegi, prieteni, oaspeţi dragi.
În locul emoţiilor de care mi-era teamă, m-am lăsat copleţită de un fior plăcut ca o bucurie nemărturisită pe care mi-o transmiteau cei prezenţi şi le-am întors înzecit acest fior plăcut şi această mângâiere a sufletului prin mesajul meu şi prin momentul artistic frumos pe care l-am pregătit aşa încât el să sporească dorinţa lor de a cunoaste această carte.














miercuri, 3 octombrie 2012

FRUMOASĂ, TOAMNA SIBIANĂ...



Din trunchiul bătrân şi bolnav
Toamna şi-a făcut şevalet
şi amestecând bronzuri din cele mai fine
pe acorduri joase de menuet
pictează!.......